1.Marie Laurencin, Apollinaire et ses amis
2.Antoine Bibesco
3.Guillaume Apollinaire (Wilhelm Apollinaris de Kostrowitzky, fils naturel d'un officier italien et d'Angelica, issue de la noblesse polonaise)
Pe forumul unui site spaniol unde se discuta despre celebra marca de ceasuri Doxa, gasesc urmatorul dialog:
El principe George Valentin Bibescu uso un coche Buick para hacer viaje de Suiza a Bucarest y tardó 73 horas y 45 minutos, medido por un Doxa de bolsillo.
(Printul George Valentin Bibescu a folosit un automobil Buick pentru un drum din Elvetia la Bucuresti si a cronometrat durata cursei (73 ore, 45 minute) cu ajutorul unui ceas Doxa de buzunar.
Un corespondent intreaba:
- Este George Valentin no tendrá nada que ver con el incomparable Mony Vibescu, protagonista de la legendaria novela "Las Once Mil Vergas" de Apollinaire, no ?
porque si lo tiene...no es muy de fiar.
(Acest George Valentin nu are nimic in comun cu incomparabilul Mony Vibescu, protagonistul legendarului roman Cele unsprezece mii de vergi) a lui Apolinaire, nu-i asa?...pentru ca daca are, nu prea e credibil)
George Valentin sau Antoine?
Daca avem incredere in expertiza lui Barbu Cioculescu, publicata in Acolada nr. 6, iunie 2016 (personal, eu am), hospodarul libertin din pornografica scriere a lui Apollinaire Les onze mille verges, publicata in 1907, ar avea ca prototip pe Antoine (Anton) Bibescu), varul lui George Valentin Bibescu.
Prieten din copilarie cu Marcel Proust (familiile Proust şi Bibescu locuiau pe aceeaşi stradă din Paris, rue de Courcelle, Proust la numărul 45, iar familia Bibescu la nr. 69), Antoine a facut parte din grupul de intimi ai scriitorului:
Son amitié avec Proust dure jusqu'à la mort de ce dernier en 1922. Il est Ocsebib et Proust est surnommé Lecram. Le prince Bibesco tente de faire publier À la recherche du temps perdu par André Gide à la Nouvelle Revue française, mais n'y parvient pas. Bibesco inspire Proust pour certains des traits de Robert de Saint-Loup. Il se rendait souvent en visite le soir chez Proust qui vivait reclus dans son appartement pour lui raconter avec esprit les derniers faits des gens du monde.
Un sentiment nedisimulat de reciprocă admiraţie însoţeşte şi caracterizează toată această admirabilă prietenie. Expresia poate cea mai concluzivă a acestei efuziuni sufleteşti este cererea pe care Proust ajunge să o facă prietenilor săi români, solicitându-le statutul, mai mult decât onorant la vremea aceea, de membru adoptiv al naţiunii române: „Dragă Anton, eu te-am considerat întodeauna ca cel mai inteligent dintre francezi. Te rog acum, la rândul meu, să mă consideri oarecum român, şi nu unul dintre cei mai proşti, nu-i aşa?”(Marthe Bibésco, Au bal avec Marcel Proust, Paris, F. Paillart, 1928, p. 91.)
Antoine avea reputatia de “homme couvert de femmes”
Acoperit de femei, cu vorbele Marthei Bibescu, poate nu atât pentru numele şi averea sa, cât pentru simpla prezenţă; tot Martha ni-l înfăţişează ca pe un bărbat foarte frumos, cu un profil parcă sculptat în piatră, cu o privire dominatoare, plină de vervă (sic!), de insolenţă, de lipsă de reţinere.
Le mariage n'empêche pas le prince Bibesco d'entretenir plus tard des liaisons féminines. Rebecca West, avec qui il a une courte liaison en 1927, le surnomme l'athlète du boudoir. Elle se rend compte un jour, à une réception à l'ambassade d'Angleterre de Paris, que beaucoup des dames présentes ont été par le passé la maîtresse du prince, à un moment ou à un autre.
Barbu Cioculescu:
Jean Cocteau, dramaturg, eseist, la începuturi de carieră i-a fost prieten, Guillaume Apollinaire adversar, şi el, tot de prim rang. Foarte pornit, scrie o piesă de teatru, „o antologie de aberaţii sexuale, având drept erou pe prinţul Mony Vibescu, de fel dintr-o ţară de franţuziţi, o colecţie de pornografii de un sângeros sadism, ne asigură autorul, mergând până la vampirism”
=================================================
Flux-Reflux. Umbra lungă a arborelui genealogic
======================================================================
Barbu CIOCULESCU Acolada nr. 6 iunie 2016
RevistĂ lunară de literatură şi artă/ Apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România
Editori: Societatea Literară Acolada şi Editura Pleiade Satu Mare
nr. 6 (103) iunie 2016 (anul X) Director general: Radu Ulmeanu Director: Gheorghe Grigurcu
====================================================================================
Cunoscând activitatea de istoric a dlui Mihai Dem. Sturdza, vasta sa preocupare în domeniul boierimii din trecut, am primit cu bucurie noua sa lucrare, publicată la editura „Humanitas” din Capitală, cu atractivul titlu, „Aristocraţi români”, remarcând numaidecât subtitlul „În lumea lui Marcel Proust”. Un select şi cuprinzător salon, adunându-i pe Anton Bibescu, Martha Bibescu, Anna de Noailles şi Elena Bibescu, o reuniune de familie – cum s-ar zice. Cartea, având pe copertă chipul Marthei Bibescu, într-o distinsă ţinută, se deschide cu un arbore genealogic – al familiei Bibescu –, de pământeană, veche viţă, cu rădăcini într-un posibil Potârcan din Bibeşti de pe la 1520. Certe tulpini cu Dumitru Bibescu, din 1757, părinte al unui Barbu Bibescu, devenit, prin adopţiune, Barbu Ştirbei, domn al Ţării Româneşti între anii 1849-1856, dar fără urmaşi. În schimb, fratele acestuia, Gheorghe, şi el domn al Ţării Româneşti, între anii 1842 – 1848, a avut un lanţ de urmaşi, până la Anna de Noailles (1878 – 1933) şi Anton Bibescu (1878 – 1951). Urmaşi ai lui Grigore, purtând numele de Brâncoveanu, şi ai lui Gheorghe şi Alexandru, dinaşti, s-au făcut remarcaţi, într-o perioadă mai recentă a istoriei moderne a Europei, ni se arată într-un „Argument”, prefaţa, în domeniul cultural, mai cu seamă, în cuprinsul legăturilor ţării noastre cu Franţa. La vremea lor, afirma dl. Mihai Dem. Sturdza, au reprezentat, la Paris, România, cum aveau să o facă ulterior Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionescu – lista e mai lungă, am zice, adăugându-i pe Vintilă Horia, Alexandru Busuioceanu, Monica Lovinescu. Dacă prima personalitate aleasă a fost Anton Bibescu, în prezentarea lui ceva uimeşte, vezi afirmaţia: „Singura creaţie a lui Anton Bibescu a fost personalitatea lui”. Respectiv: „un om de o inteligenţă sclipitoare şi de o întinsă cultură”, care a cunoscut tot ce a fost remarcabil în Parisul dinaintea Primului Război Mondial şi din Londra sfârşitului de imperiu, din Washingtonul de la începuturile hegemoniei mondiale a S.U.A. şi din Madridul din ajunul războiului civil – excusez du peu, cum ar fi spus Şerban Cioculescu –, care, de altfel l-a cunoscut personal, prin 1945, pe Anton Bibescu. Când, dintr-un om fără operă nu rămâne nimic după dispariţie, indiferent de strălucirea din viaţă, s-ar fi putut considera a fi fost, în realitate, omul unor ocazii pierdute. Ce l-a salvat din această situaţie, postum, a fost relaţia cu Marcel Proust. Destinul i-a oferit şansa de a fi prietenul unei uriaşe personalităţi, şi nu numai al acesteia, ci şi al multor altora nu mai puţin celebre – din lumea artelor, cât şi din aceea a politicii, şi nu mai puţin dinspre aceasta, ţinând seama că, profesional, a aparţinut diplomaţiei. Nicolae Iorga i-a fost amic, mai puţin Nicolae Titulescu, iar dintre străini nu doar Marcel Proust, dar şi multe alte capete ilustre. Seducea în chip firesc, şi nu fără temei. Acoperit de femei, cu vorbele Marthei Bibescu, poate nu atât pentru numele şi averea sa, cât pentru simpla prezenţă; tot Martha ni-l înfăţişează ca pe un bărbat foarte frumos, cu un profil parcă sculptat în piatră, cu o privire dominatoare, plină de vervă (sic!), de insolenţă, de lipsă de reţinere. La Paris, familia Bibescu avea mai vechi relaţii – mama sa ţinea un cenaclu, frecventat de nume celebre. Diplomat, secretar de legaţie în Franţa, principala atracţie pentru Anton Bibescu pare să fi fost teatrul. Înţelegem a i se fi jucat, în octombrie 1904, piesa „Le jaloux” (Gelosul), cu jumătate de succes, dar lăudată de Marcel Proust. Nu mai puţin Anton Bibescu va fi luptat pentru recunoaşterea valorii operei amicului său, seria de romane „A la recherche du temps perdu” (În căutarea timpului pierdut). Jean Cocteau,
dramaturg, eseist, la începuturi de carieră i-a fost prieten, Guillaume Apollinaire adversar, şi el, tot de prim rang. Foarte pornit, scrie o piesă de teatru, „o antologie de aberaţii sexuale, având drept erou pe prinţul Mony Vibescu, de fel dintr-o ţară de franţuziţi, o colecţie de pornografii de un sângeros sadism, ne asigură autorul, mergând până la vampirism”. Revers al popularităţii... La Londra, unde-l duce cariera diplomatică, este primit cu braţele deschise în cele mai înalte cercuri, într-un carusel ameţitor de nume – fiecare paragraf al cărţii e un evantai de nume pompoase –, printre care romancierul Paul Morand, mult mai târziu reprezentantul Franţei Vichy-iste în România. Fraţii Bibescu îl vor prezenta pe Morand, pe atunci ataşat al ambasadei la Londra, prinţesei Elena Sutzu, sora bancherului Chrisovelloni, din Bucureşti, Morand, la rândul lui, i-l va prezenta Elenei pe Marcel Proust – iniţiind, astfel, o nouă şi vastă corespondenţă între Proust şi cea mai recentă dintre „zeiţele” sale românce. La Londra, Anton Bibescu se va şi căsători, cu Elisabeth, fiica lui Herbert-Henry Asquyth, primul ministru al Marii Britanii. O existenţă plină de evenimente, din care, desigur, nici conflictele n-au lipsit – vezi-l pe cel cu Nicolae Titulescu, pe când prinţul reprezenta România în Statele Unite ale Americii. Lipsit de probleme materiale, sursa bunăstării i-o reprezenta moşia – via, propriu-zis – de la Corcova, podgoria cea mai întinsă din ţară, cuprinzând trei sute de hectare, înainte de răscoala din 1907, iar apoi de peste o sută. Aici îşi reînvigora forţele, în puţinele răgazuri, aici, de pildă, îl invitase pe Mihail Sebastian, la aer curat, aici l-ar fi adus pe Marcel Proust, dacă acesta ar fi putut suporta drumul, miresmele câmpului românesc, el, care nu mai ieşea dintr-o odaie capitonată antifonic, cum nu se obişnuia pe atunci. Revenit la Bucureşti, într-o ultimă vizită, în ţara în plină comunizare, îşi mai vede jucată pe o scenă naţională, o piesă de teatru – son violon d’Ingres. Şerban Cioculescu, pe atunci redus la cronica dramatică, a asistat la spectacol, a şi scris despre, fiind apoi invitatul dramaturgului la o cină festivă. În cascada de evenimente „revoluţionare”, prinţul reuşeşte să părăsească ţara, folosind un paşaport fals. Cel care, cu vorbele dlui Mihai Dim. Sturdza, a vrut să pară mai mult decât era, va avea parte de o bătrâneţe tristă. Martha Bibescu, personaj mai complex – şi valoroasă scriitoare – este înfăţişată prin oglinzile a şase martori din epocă: Mircea Eliade, regina Maria, D.I. Suchianu, Nina Curtiss, Alfred Laslie Rowse şi Alfred Fabre Luce. Nume prevestind vasta platformă de relaţii a prinţesei. Zicea un cunoscut: „Am cinat cu dânsa cu Maurice Barres, tot ea ne-a dus la Leon Blum, la ea puteau fi întâlniţi Aristide Briand, Paul-Boncour, Maurice Paleologue, Jules Cambon, Paul Valéry, Lucien Benda, fraţii Tharaud, abatele Mugnier”. Iar peste Canalul Mânecii, Mac Donald, Winston Churchill. Parisul o cunoştea ca mijlocitoare între înalta societate şi lumea literelor. Şi cum în istoria marilor familii intră şi aceea a palatelor lor, un capitol este dedicat palatului de la Mogoşoaia. „Casă de creaţie” în timpul comunismului, ţintă turistică, în curte, lângă biserică vedeai crucea tombală răsturnată a ministrului Alecu Constantinescu, iar mai încolo, într-o gheretă de scânduri, statuia de bronz a lui I.C. Brătianu, de Nestrovici. Dând s-o fotografiez, printre scânduri, am fost împiedicat. În acea zi, pe scările palatului, pictorul Ion Mirea lua schiţe, Şerban Mironescu şi sora lui, fiii lui Codin Mironescu provenind din cercul Rugului Aprins, schimbau saluturi cu familia Cioculescu, pe când maică-mea rupea o crenguţă din trandafirul japonez (de fapt, indian), de pe lata scară a palatului. Adusă acasă, pusă în apă, ea încolţi. După şase decenii, străjuieşte biroul meu, de la mansarda casei, îl ud cu consideraţia care se cuvine veteranilor, la şase decenii de fidelă prezenţă. Când şi când mai scoate câte o floare...
=======================================================================
Un articol interesant:
Romania literara, Numarul 37, 2013.
În lojă cu Marcel Proust de Radu Cernătescu
Ion
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu