Tunelul cu porumbei, Memorii
A murit John le Carré, spionul transformat în scriitor, care ne-a arătat că în viața reală și în spionaj nimic, absolut nimic, nu e ceea ce pare
John le Carré Foto: Miami Herald/TNS/ABACA / Abaca Press / Profimedia
John le Carré (pseudonimul literar sub care a scris David Cornwell) a fost un magician al literaturii jocului de spionaj. Și-a uimit cititorii și i-a copleșit pe critici reușind, în cei 58 de ani de carieră literară, să-și poarte eroii din cele 25 de romane ale sale, de la vestigiile lumii Războiului Rece până la tumultul operațiunilor secrete pentru contracararea terorismului din zilele noastre. El a murit sâmbătă, 12 decembrie 2020, la 89 de ani.
”Spionajul mi-a fost impus de la naștere”
În stilul său sobru și captivant, a descris îngemănarea dintre spionaj și literatură, talerele balanței vieții sale: ”Spionajul mi-a fost impus de la naștere cam în același fel, presupun, în care marea i-a fost impusă lui C.S. Forester sau India lui Paul Scott. Din lumea secretă pe care am cunoscut-o cândva am încercat să fac un teatru pentru lumile mai mari în care locuim. Mai întâi vine imaginația, apoi căutarea realității”*.
Poveștile pline de intrigi, de la farsă la tragedie, au făcut din thriller-urile sale bestseller-uri care, amintește editura Penguin, cea care i-a maximizat succesul, nu au ratat niciun deceniu începând cu 1960. Unele dintre romanele sale au stat la baza unei serii lungi de adaptări de cinema și Tv, dintre care câteva au spart box office-urile cu actori precum Richard Burton, Alec Guinness sau Claire Bloom.
A fost inegalabil în a-și etala talentul extrăgând povești despre lumea subterană pe care a cunoscut-o: ”Născut să mint, crescut pentru asta, instruit de o industrie care trăiește din minciuni, exersate în meseria de scriitor. Ca inventator de povești, inventez versiuni ale propriei persoane, niciodată nu apare adevărul, dacă există măcar.”
Recrutat în spionaj pe când avea 17 ani
Și-a început cariera ca spion în Europa de după război, dominată de tentația furibundă de a-i găsi pe naziștii deghizați și de a stârpi ce a mai rămas din răul absolut care era imperiul lui Hitler. Avea să descopere curând, ca student la Oxford, infiltrat ca agent MI5 în grupurile politice de stânga spre a-i identifica pe agenții sovietici, că lumea nu avea nicio scuză pentru că tolerase un alt demon travestit. De această dată sub o panglică roșie.
”Aceia dintre noi care au pătruns în cortul secret nu-l părăsesc niciodată cu adevărat” a proferat John le Carré. Plecase la studii în Elveția când a fost ”agățat” pentru diferite comisioane de către serviciile secrete britanice. Așa a fost recrutat ca adolescent la Berna, pe când avea 17 ani. A fost ulterior încadrat în spionajul britanic în 1950 și a lucrat la umbra Cortinei de Fier, interogând refugiați est-germani. Opt ani mai târziu a devenit ofițer. A studiat la Oxford, a predat la colegiul Eton și a fost trimis sub acoperire de MI6 (unde se transferase), ca tânăr diplomat, la ambasada britanică de la Bonn în plin Război Rece. Prin prisma acestor experiențe, a încercat să surprindă ciocnirea dintre discursul privind virtuțile libertății și democrației și realitatea crudă a apărării acestor idealuri de o birocrație criminală.
Când vorbea despre cariera sa literară, avea o bornă clară: romanul său revoluționar The Spy Who Came in from the Cold (1963), scris la 30 de ani, pe când era la Hamburg, sub acoperire ca diplomat. Era exact vremea în care MI6 fusese scuturat de un cutremur: un spion britanic, Kim Philby, a defectat la Moscova dovedindu-se a fi o cârtiță sovietică, membru al grupului ”Cambridge five”. Britanicii au considerat că rețeaua de spionaj din care făcea parte și tânărul diplomat fusese compromisă. Așa s-a încheiat cariera sa. Însă tot răul spre bine: scandalul de spionaj din plin Război Rece a stimulat un interes uriaș în jurul cărții.
Romanul i-a adus încasări uriașe (20 de milioane de exemplare!) oferindu-i răsfățul de a trăi doar din scris și l-a impus drept unul dintre cei mai mari autori de thriller. Atât de fictive s-au dovedit faptele din narațiune încât agenția de spionaj și-a dat acordul pentru publicare chiar dacă numeroși critici au lăudat autenticitatea relatării. Acesta era John le Carré, un spion transformat în scriitor, perfect conspirat.
”Spionajul și scrisul romanelor merg mână în mână”
O lume sordidă, cu afaceri criminale, cu eroi renăscuți din cenușă și cu monștri coborâți din iad, în care spionii roiesc ca după o muletă pe o corabie a nebunilor și cu instinctul binelui alterat deseori sub masca protectoare a apărării libertății, este explorată prin cel mai longeviv personaj al său, George Smiley, un ofițer britanic de informații înzestrat cu înalte calități. Eroul apare încă din romanul de debut (Call for the Dead) și până la ultimul, apărut în 2017 (A Legacy of Spies).
Căderea Zidului Berlinului nu l-a trimis pe scriitor la pensie. John le Carré a continuat să imagineze secretele murdare ale jocului de spionaj din industria farmaceutică, comerțul cu arme sau droguri, lumea gangsterilor, războiul împotriva terorii sau ciudata campanie pro-Brexit.
”Spionajul și scrisul romanelor merg mână în mână. Ambele necesită spirit de observație pentru greșelile omenești și numeroasele moduri de a trăda” a predicat scriitorul britanic. Și a fost fără îndoială un explorator fin al lumii de după al doilea Război Mondial. A fost chiar cronicarul lumii Războiului Rece, dar într-un anumit fel și al lumii noastre, divizate și confuze.
A comparat starea lumii de astăzi cu cea din anii ‘30
I-a cunoscut pe liderul palestinian Yasser Arafat, pe șeful KGB Vadim Bakatin, pe Margaret Thatcher și pe Rupert Murdoch și pe mulți alții. A călătorit în multe locuri, dintre care nu au lipsit Vietnam, Cambogia, Rusia sau Congo. John le Carré ne-a lăsat și un avertisment în privința ascensiunii fascismului. Cu trei ani în urmă, el a comparat starea lumii de astăzi cu cea din anii ‘30.
”Când lumea secretă m-a solicitat, am avut sentimentul că mă întorc acasă” și-a conciliat el autobiografia. Ca fidel cititor al lui John le Carré, știu că granițele aventurilor eroilor săi sunt mereu fluide și felul cum ajunge să-ți prezinte personajele, cu umor și complezență, provine din lumea spionajului pe care a cunoscut-o ca insider. Aceasta nu l-a împiedicat să vadă oamenii așa cum sunt. Ba dimpotrivă, experiența i-a mărit considerabil acuitatea explorării celuilalt.
Ultima misiune
A murit în 2020 fără să fi apucat să fi scris, probabil, cronica secretă a acestui an mizerabil. Ar fi devoalat, poate, că maladia este oglinda prin care putem vedea viitorul proiectat în trecut. Trebuie că ar fi încercat să imagineze lumea post-pandemie și să obțină posibile răspunsuri la întrebarea cum (de nu) am ajuns ceea ce (nu) suntem azi.
Cel mai faimos scriitor de spioni din lume s-a deghizat și a plecat în ultima misiune. Acolo unde acoperirea nu mai este necesară căci în viața reală, ca și și în spionaj, o știm chiar de la John le Carré, nimic, absolut nimic, nu e ceea ce pare.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
* Citatele din text provin din unica sa carte de non-ficțiune, memoriile sale, Tunelul cu porumbei. Povești din viața mea (Editura Rao, 2016). Volumele lui John le Carré sunt traduse în limba română la Editura Rao.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
MORT DE JOHN LE CARRÉ, FLAMBOYANT MAÎTRE DU ROMAN D'ESPIONNAGE
Par Alexandra Schwartzbrod
— 14 décembre 2020
L’ancien agent du MI6, qui avait signé les best-sellers «la Taupe» et «l’Espion qui venait du froid», est mort samedi à 89 ans.
John Le Carré, 1965. Photo Bridgeman Images
Il fut le grand romancier de la guerre froide. Le créateur d’un héros qui avait toutes les caractéristiques d’un antihéros, George Smiley, un espion supérieurement intelligent, petit et rondouillard, aussi gris que les murs de la Loubianka, ce bâtiment qui abrita à Moscou le quartier général du KGB, les services secrets soviétiques. Né David Cornwell, le britannique John le Carré est mort samedi à 89 ans, quelques semaines après Sean Connery, qui incarna James Bond, le plus célèbre des espions de sa majesté, l’antithèse de Smiley ; et c’est toute une époque qui disparaît à l’heure où le Royaume-Uni se détache de l’Union européenne, une perspective qui le rendait fou de rage. Européen convaincu, il considérait Boris Johnson, le Premier ministre britannique, comme un «porc ignorant» et le Brexit comme «une folie». Il avait connu l’Union soviétique et le rideau de fer, et il savait mieux que quiconque, lui, l’ancien agent du MI6, à quel point le projet européen était le seul capable de maintenir la raison et la paix sur le continent. Et puis il était imprégné depuis l’adolescence de culture germanique, considérant comme le plus beau jour de sa vie celui où il avait pu serrer la main de l’écrivain Thomas Mann.
La quadrature de le Carré
La guerre froide était son principal terreau, elle lui a permis de vendre plus de 60 millions de livres et nourri ses grands chefs-d’œuvre, la Taupe, L’espion qui venait du froid, la Maison Russie. «Quiconque visite l’Union soviétique en ces années extraordinaires, et a le privilège de mener des entretiens comme ceux que l’on m’a accordés, ne peut en revenir sans une affection durable pour ce peuple, et un sentiment de respect mêlé d’effroi devant l’ampleur des problèmes qu’il doit affronter, écrivait-il en 1989 dans l’avant-propos de la Maison Russie. J’espère que mes amis soviétiques trouveront reflété dans cette fable un peu de leur chaleur humaine, et de nos espoirs partagés d’un avenir gouverné par la raison et la fraternité.» Pour la raison et la fraternité, il attendait toujours.
Il disait avoir été nourri littérairement par Joseph Conrad et Graham Greene, mais aussi par Sherlock Holmes, un des plus célèbres héros de la littérature policière. Discret et modeste, il rechignait à se mettre en avant, prenant soin de se tenir éloigné le plus possible de la scène littéraire où il disait qu’on perdait si facilement son individualité. Il préférait la tranquillité des Cornouailles ou les voyages incognito, à Vienne ou à Hambourg au célèbre hôtel Atlantic, qui lui permettaient de tisser les trames complexes de ses romans et d’en décrire les décors avec une minutie qui donnait au lecteur la sensation d’y être. Il se considérait comme un romancier «très conventionnel», très «old fashioned», le témoin d’une époque qui le fascinait autant qu’elle lui faisait peur. Il y avait au fond beaucoup de Smiley en lui, même si, de cet auteur, on garde essentiellement la flamboyance.
Alexandra Schwartzbrod
https://next.liberation.fr/livres/2020/12/14/mort-de-john-le-carre-flamboyant-maitre-du-roman-d-espionnage_1808583
