Pelerinul "Rugului aprins".
DESPRE ANDRÉ SCRIMA
ANDRÉ SCRIMA (1925, Gheorgheni – 2000, Bucureşti). Monah, membru al Grupului de la Antim („Rugul Aprins“), arhimandrit al Patriarhatului Ecumenic de la Constantinopol, reprezentant personal al Patriarhului ecumenic Athenagoras la Conciliul Vatican II (1963–1965); membru şi inspirator, din 1959, al comunităţii monastice ortodoxe de la Deir-al-Harf, Liban. Studii, la Bucureşti, de filozofie, matematică şi teologie; între 1957 şi 1959 e doctorand la Benares, India, cu o teză despre „The Ultimate, its Methodological and Epistemological Connotation According to Advaita-Vedanta“. Profesor de filozofie şi de ştiinţe religioase la Universitatea Catolică Saint-Joseph, Beirut (1968–1989) şi la Universitatea Maronită Saint-Esprit, Kaslik, Liban. A fost membru al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Religioase şi Filozofie a Ştiinţei de la Bruxelles şi Senior Fellow al Colegiului Noua Europă – Institut de Studii Avansate, Bucureşti.Volume publicate în România: Timpul Rugului Aprins. Maestrul spiritual în tradiţia răsăriteană, cu o prefaţă de Andrei Pleşu, Humanitas, 1996, 2000; Comentariu la Evanghelia după Ioan (partea a doua), Humanitas, 2003; Despre isihasm, Humanitas, 2003; Teme ecumenice, Humanitas, 2004; Duhul Sfânt şi unitatea Bisericii. Jurnal de conciliu, cuvânt înainte de Olivier Clément, prefaţă de H.-R. Patapievici, Anastasia, 2004; O gândire fără ţărmuri. Lucrările colocviului dedicat lui André Scrima, organizat de Colegiul Noua Europă – Institut de Studii Avansate şi de Institutul Ludwig Boltzmann pentru studiul problemelor religioase ale integrării europene (Bucureşti, 24 ianuarie 2004), Humanitas, 2005; Antropologia apofatică, Humanitas, 2005; Biserica liturgică, Humanitas, 2005; Comentariu integral la Evanghelia după Ioan, Humanitas, 2008; Ortodoxia şi încercarea comunismului, Humanitas, 2008; Experienţa spirituală şi limbajele ei, Humanitas, 2008.
Andre Scrima, un „gentleman crestin“. Portret biografic - Ioan Alexandru Tofan, Editura: Humanitas, 2021, 240 p.
DESCRIERE
„Cosmopolit si totusi roman, calugar si totusi om de lume, ortodox, dar cu o anumita aroma iezuita, Andre Scrima recita indelung din Jalal ad-Din Rumi si din Rilke, din Emily Dickinson si Ion Barbu, din Upanisade si din Evanghelie. Se desfata de pitorescul unor rare si vechi cuvinte neaose, dar vorbeste cu un cochet accent frantuzesc. Invoca astrofizica, genetica moderna sau topologia ca pe niste domenii la indemana, fredoneaza cantece rusesti si isi incheie conversatiile telefonice cu o sintagma araba... Competenta carturareasca e dublata, in chip neasteptat, de o sensibilitate existentiala putin obisnuita, de fineturi sufletesti care merg de la simpla candoare pana la sondajul ametitor in maruntaiele interlocutorului. Iata, pe scurt, portretul cuiva care poate starni, rand pe rand sau de-a valma, admiratia, curiozitatea, perplexitatea, iritarea si dragostea... Nu contest ca avem de-a face cu o identitate paradoxala. Eu insumi ii resimt vagul, cand constat ca, uneori, spun, spontan, «domnule Scrima», alteori «domnule profesor», alteori «parinte». Si e semnificativ ca interlocutorul le accepta pe toate, de la caz la caz, fara a se identifica, in fond, cu nici una.“ — Andrei Plesu
„Exista o anumita maturitate a gandirii in care spiritul devine atat de subtil, atat de patrunzator, atat de deschis oricarei realitati, incat tine locul, ca sa spunem astfel, inimii. Cunoasterea suplineste atunci afectiunea: ii intelegi atat de bine pe oameni, incat ii tratezi cu tot atata tact si indulgenta ca si cum i-ai iubi.“ — André Scrima
==============================================================
Omul launtric. André Scrima si fizionomia experientei spirituale - Ioan Alexandru Tofan, Humanitas, 2019
DESCRIERE
Aceasta cartea isi propune sa parcurga cateva dintre chipurile experientei spirituale, asa cum sunt ele infatisate in scrierile Parintelui André Scrima. De fiecare data, incercarea omului de a iesi dintre hotarele lumii este devansata de o discreta, dar decisiva coborare a cerurilor in adancul lucrurilor, acolo unde isi lasa semne si repere. Transcendentul nu este niciodata construit intr-o experienta spirituala, ci recunoscut de fiecare data in transparenta detaliilor care gazduiesc nemarginiri. Incercarea de fata nu este nici despre experienta spirituala in genere, nici despre o biografie spirituala anume. Ea isi propune sa insoteasca paginile cartilor Parintelui Scrima si sa sesizeze semnificatia ultima care le locuieste – cu alte cuvinte, sa le devina prieten.“ – Ioan Alexandru Tofan
IOAN ALEXANDRU TOFAN (n. 1979) este lector dr. in cadrul Facultatii de Filozofie si Stiinte Social-Politice, Universitatea „Al. I. Cuza" din Iasi. A publicat cartea Logica si filozofia religiei. O re-lectura a prelegerilor hegeliene (Editura Academiei Romane, Bucuresti, 2010), precum si numeroase studii in reviste si lucrari de specialitate pe teme privind filozofia clasica germana, filozofia religiei, teoria critica sau teoriile secularizarii. Din 2009 se preocupa de scrierile lui Walter Benjamin, pe care il citeste din perspectiva unei teologii neexplicite, camuflata in problematica si structura insesizabila a textului. Cartea City Lights. Despre experienta la Walter Benjamin reprezinta un prim rezultat al acestei cercetari.
=============================================================
Seria de autor André Scrima, Ed.Humanitas, 8 carti
Seria de autor André Scrima publica textele aflate in "fondul André Scrima" de la Colegiul Noua Europa din Bucuresti. Ea apare sub egida unui comitet de editare format din: Anca Manolescu (coordonator de serie), Vlad Alexandrescu, Radu Bercea, Virgil Ciomos, Daniela Jalobeanu, Horia-Roman Patapievici, Andrei Plesu.
André Scrima, Timpul rugului aprins
André Scrima, Biserica liturgica
L'Evangile de Jean - Un commentaire, 9 juin 2017, Les éditions du Cerf, broché, 427 pages.
E timpul lui André Scrima
Părintele André Scrima și atmosfera Mănăstirii Antim
Marius VASILEANU
Pe măsură ce îi descoperim treptat urmele în arhive, în memorii și mărturii, în literatura protagoniștilor ori în cea a cercetătorilor, constatăm că duhul Rugului Aprins devine evanescent. Persoanele dispuse lăuntric pentru a ne face cadoul mărturiilor directe au cam plecat la ceruri, numai prezența unora dintre protagoniști rămîne vie în inimile celor care am mai avut șansa de a-i cunoaște, în cîteva dintre paginile pe care aceștia le-au scris...
Dacă l-am fi întrebat astăzi pe monahul, nu teologul – așa cum sublinia uneori – Andrei Scrima cum a ajuns la Antim, ne-ar fi trimis, poate, la volumul său Timpul Rugului Aprins. Cu adevărat, acest mirabil studiu, devorator pentru cei atrași inexorabil de căutarea isihastă, nu numai că aduce o mărturie diafană dinlăuntrul fenomenului Rugului Aprins, dar ne și oferă o exuberantă hermeneutică, zgîrcit prizată încă în mediile teologice. Este, de departe, cea mai importantă lucrare despre fenomenul Rugului Aprins, coagulat la Mănăstirea Antim în anii 1944-1948 și continuat, atomizat, sub variate expresii, pînă în anul 1958, fără a fi încetat cu totul de atunci încoace...
Povestea și mărturia proprie spun că Andrei Scrima a ajuns la Mănăstirea Antim în anul 1946, călăuzit de Marcel Avramescu, viitorul Părinte Mihail. Ucenicia lui A. Scrima pe lîngă Anton Dumitriu, profesorul său de logică și metafizică, generase multiple roade: era deja asistentul acestuia la Facultatea de Filosofie (Universitatea din București), îi devenise, pentru o scurtă perioadă, chiar șef de cabinet la Creditul Minier și, mai ales, cunoscuse o seamă de personalități, bună parte, membri ai Rugului Aprins. Totodată luase cunoștință de preocupările intelectuale și spirituale ale magistrului său: într-ale logicii și filosofiei, într-ale disciplinelor arcane – de care Anton Dumitriu a rămas pasionat întreaga viață, fără să fi atins vreodată subtilitățile la care urma să ajungă ucenicul său –, într-ale religiei. Dar probabil că și această poveste este infidelă, ne scapă printre degete, precum toate proiecțiile terestre ale vieții lui Andrei Scrima...
Mai degrabă aș spune că prin căutarile sale intelectuale și spirituale prezența lui Andrei Scrima era deja acolo, la Mănăstirea Antim. După cum și confrații săi creaseră deja o tensiune spirituală, o așteptare, încă din anii ’30, astfel încît acest pat germinativ a avut darul și menirea să atragă în mod natural descinderea maestrului, a Părintelui Ioan cel Străin. În plus, confrații cei mai intimi lui Andrei Scrima, precum Părintele Daniil Sandu Tudor și Părintele Benedict Ghiuș ori poetul Vasile Voiculescu și profesorul Alexandru Mironescu, nu erau nicidecum niște neavizați în căutarea de ordin spiritual autentică, nu doar închipuită – căci de jocuri de oglinzi erau pline și interbelicul românesc, și cel occidental.
Andrei Scrima devine curînd frate în Mănăstirea Antim, mai tîrziu la Mănăstirea Neamț, prospețimea „timpului inaugural” generată de întîlnirea cu Părintele Ioan cel Străin, care a simțit că acest tînăr „are nevoie de mine”, l-a adus pe Calea Împărătească. Traseul său ulterior, pînă în iulie 1956, cînd este tuns în monahism, iar în noiembrie 1956, părăsește România, este relativ cunoscut. Găsesc necesar să medităm însă la o panoramare mai amplă în care a fost amplasat acest destin excepțional. În lipsa spațiului, voi „schița” doar atmosfera Antimului.
Andrei Scrima avea să urmeze cursurile a trei-patru facultăți, căci aceasta era o obișnuință în epocă, după cum bună parte dintre monahii Antimului acelor ani frecventau cel puțin două facultăți, indiferent dacă le încheiau sau nu cu teza de licență. Atmosfera intelectuală încă se păstrase efervescentă în anii de început ai instalării comunismului: colegi aproape anonimi astăzi în România, care mărturisesc prezența lor cel puțin în chilia de la Antim a fratelui Andrei, dacă nu și la întîlnirile Rugului Aprins, au ajuns cunoscute personalități în domeniile lor de cercetare (un singur exemplu: matematicianul Valentin Poenaru, profesor la Université de Paris-Sud).
Firești, așadar, concluziile domnului Andrei Pleșu referitoare la volumul Timpul Rugului Aprins (notate în prefață), cu precizarea că acestea se regăsesc, nu neapărat în aceeași seducătoare concentrație, și în creația altor membri ai Rugului Aprins, pe care-i voi aminti, în paranteze: noutatea limbajului (Daniil Sandu Tudor, Paul Sterian), recuplarea discursului teologic la metabolismul culturii (Tit Simedrea, Antonie Plămădeală, Alexandru Mironescu, Daniil Sandu Tudor, Ștefan Todirașcu, Benedict Ghiuş, Paul Sterian, Vasile Voiculescu, Alexandru Elian, Dumitru Stăniloae, Ion Marin Sadoveanu, Paul Constantinescu, Mircea Vulcănescu, Anton Dumitriu, Olga Greceanu, Petroniu Tănase, Gheorghe Dabija, Constantin Joja, Mihail Avramescu, Alexandru Duţu, Virgil Cîndea, Virgil Stancovici), deschiderea interreligioasă (Benedict Ghiuș, Daniil Sandu Tudor, Mihail Avramescu, Anton Dumitriu, Ștefan Todirașcu, Paul Sterian, Alexandru Mironescu, Virgil Cîndea).
Prezența Rugului Aprins, precum și cea a personalității și operei lui Andrei Scrima sînt purtătoare de viitor: ucenicii de astăzi și cei de mîine au șansa preschimbării evanescenței în diafan.
Marius Vasileanu este profesor de istoria religiilor.
https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/parintele-andre-scrima-si-atmosfera-manastirii-antim
================================================================================
Text de Andrei Scrima
Părintele Benedict, versantul monastic al Rugului Aprins
Dacă în această singulară convivialitate, centrul grupului laic era Sandu Tudor, versantul monastic îl avea în inima sa pe părintele Benedict Ghiuș. Reluând parcursul lui anterior întâlnirii, vom găsi probabil acele repere ce pregăteau de departe împlinirile despre care vorbim aici. Către sfârșitul anilor 20 îl găsim ca doctorand în Teologie la Universitatea din Strasbourg, unde beneficiază de cursurile unor profesori de reputație consacrată în Occident. [...] Intrat în viața monahală în anii 30, calea lui în interiorul instituției ecleziastice se va situa sub semnul ambiguității: firesc prețuit în genere, a suferit ostilitatea absurdă a ierarhiei bisericești și chiar a celei politice între 1940-1944; a fost ținut deoparte, blocat. Primul care i-a arătat înțelegere și simpatie la acest nivel a fost patriarhul Iustinian. Predicile l-au adâncit și, într-un anume fel, l-au păstrat pentru un destin diferit: l-am putea numi, succint duhovnicesc. Oscilând uneori între timiditate și rigoare, el a fost, de la un capăt la altul al experienței Antimului, duhovnicul, sfătuitorul, interlocutorul, intelectual calificat pentru căutătorii de sens ai acelei perioade. Printre primele rostiri primite de la el a fost, lapidară și gravă, aceasta: ”Nimeni nu părăsește ortodoxia pentru că a epuizat-o”. Și, urmând imediat, cu o coerență logică străbătând, ca printr-o chiasmă, îndărătui celor spuse: ”Cea mai cumplită persecuție împotriva Bisericii este nevrednicia propriilor ei slujitori”. [...]
Ca stareț nou-numit al Antimului, părintele Benedict s-a străduit să dea coeziune și un chip propriu acestei comunități cu structură aparte.
(Andrei Scrima - Timpul Rugului Aprins. Maestrul spiritual în tradiția răsăriteană, ediția a II-a, Editura Humanitas, București, 2000, pp. 134-136)
=================================================================================
MANOLESCU, Anca. Modelul Antim, Modelul Păltiniș. Cercuri de studiu și prietenie spirituală. ed. Humanitas. București. 2015.
![[ Teodor Baconschi ]](https://www.marginaliaetc.ro/wp-content/uploads/2018/05/Teodor-Baconschi-16x16.jpg){kind=avatar}
